Prin oameni ni se relevă cele mai bogate lumi, și împreună cu ei trăim cele mai puternice și marcante experiențe.
foto: Florin Ghenade / ConnectArts
Vă rog să analizați succint scriitura muzicală versus improvizația instrumentală. În care barcă vă simțiți mai liber? Și ce se poate pescui diferit din cele două?
Improvizația presupune un flux continuu de idei muzicale, ce fructifică prin excelență valențele spontaneității artistice. Scriitura muzicală, înțelegând-o în acest context ca fiind rezultatul grafic al unui proces componistic, implică un grad mai mic sau mai mare de sistematizare, ordonare și cristalizare a unor idei muzicale asupra cărora compozitorul s-a oprit și a reflectat. Cele două manifestări artistice se suprapun în mare măsură, ambele fiind influențate de personalitatea artistului ce înglobează cultura, sensibilitatea, imaginația, temperamentul, aptitudinile instrumentale ș.a.m.d.
În ceea ce mă privește, în cadrul procesului componistic experimentez ambele feluri de exprimare muzicală. De multe ori, încep compoziția prin a improviza la pian. Însă, mă simt mai confortabil în barca scriiturii muzicale, deoarece în felul acesta pot, pe îndelete, exploata la maxim potențialul unor idei componistice proprii.
Care este deosebirea esențială între interpretarea pieselor proprii și a celor compuse de alții? Putem vorbi despre emoții complet deosebite?
Deosebirea esențială este dată de gradul de familiaritate. În cazul unor lucrări compuse de alții, nu știi întru totul la ce să te aștepți, fiind de multe ori surprins de diverse scamatorii sonore. În cazul lucrărilor proprii, știi fiecare sunet și rolul său în context. Desigur, asta dacă nu trece o perioadă foarte mare de timp între compoziție și interpretare, intervenind inevitabil uitarea. Atunci, diferența dintre cele două – bazată pe gradul de familiaritate – devine mai puțin pregnantă.
Nu cred că putem vorbi despre emoții complet diferite, ci despre nuanțe diferite. Interpretarea în public – atât a lucrărilor proprii, cât și ale altor compozitori – creează un moment intim între interpret și publicul auditor, în care cel dintâi dezvăluie tuturor frânturi din personalitatea sa artistică. Cred, însă, că interpretarea propriilor compoziții aduce cu sine un moment și mai intim, căci acum lucrarea reprezintă întru totul bucăți desprinse din adâncul conștiinței artistului, exprimată nu doar printr-o nouă interpretare a unei lucrări cunoscute, ci în întregime, de la baza rece a structurii sonore, la însușirile calde ale sensului și ale muzicalității.
Ce muzică ascultă un compozitor? Cum și când obișnuiește s-o facă?
În general, compozitorii ascultă o varietate mare de muzici. Din punctul meu de vedere, ar trebui să asculte cât mai des; desigur, fără a face excese. Consecvența și calitatea ascultării sunt mai importante decât cantitatea de audiție.
Ce gândiți despre trecătorul care petrece ore întregi în oraș, cu căștile pe urechi?
Mai multe gânduri: că îi place muzica; că îi poate dăuna simțului auditiv; să nu aibă -Doamne, ferește! – un accident, nefiind receptiv din punct de vedere auditiv la situațiile neprevăzute din societate; că din ce în ce mai mulți oameni apelează aproape constant la surse superficiale de distragere (de multe ori, o simt pe piele mea), că preferă să fugă de propriile gânduri și uită să reflecteze, că uită să asculte, uită să privească, uită să caute liniștea și bogățiile vieții, atât cele din interior, cât și cele din exterior.
Sunteți iubitor de literatură și aveți câțiva scriitori preferați. Ce particularități afective dezvoltă cititorul de partituri, față de cel care lecturează poezii, povestiri și romane?
Cred că cititorul de partituri are potențialul de a dobândi o mai mare sensibilitate față de aspectele abstracte ale vieții.
Aprofundarea problemelor compoziției muzicale nu v-a îndepărtat oarecum de cei care vă ascultă piesele? Cum poate specialistul să mențină fragila stare de „împreună”?
Da, s-a întâmplat în trecut asta, mai ales în perioada de școală, în care am experimentat diverse procedee, uneori cam aride. În prezent, caut fina graniță dintre complexitatea elaborării structurale și accesibilitate. Asta, fiindcă îmi doresc o muzică pentru oameni, nu structuri sonore de sertar. Pentru a menține fragila stare de „împreună”, specialistul trebuie în primul rând să-și dorească acest lucru. Apoi, să ia pulsul societății, să se pună în locul celorlalți, și asta, dacă se poate, fără prea multe compromisuri.
Pe 27 iulie se sărbătorește… Pintilia. Este un praznic dedicat Sfântului Pantelimon, unul dintre doctorii fără arginți ai creștinismului. Credeți în virtutea tămăduitoare a muzicii? Vă gândiți uneori la influența somatică pe care o are muzica dumneavoastră?
Până în prezent, în ceea ce privește muzica mea, nu m-a interesat această funcție. Totuși, nu mă îndoiesc de efectele psihice și somatice pe care muzica le oferă, fie ele pozitive sau negative.
Iubiți munții și umblați des pe cărările lor. Se regăsesc emoțiile acestor călătorii în compozițiile dumneavoastră? Ce este mai important pentru artist: întâlnirea cu Omul sau cea cu Natura?
Nu pot să spun sigur dacă se regăsesc aceste emoții în compozițiile mele, dar înclin să cred că da. Compoziția autentică reprezintă exprimarea propriei personalități, iar aceasta e construită și pe baza experiențelor acumulate de-a lungul vieții. În privința celei de-a doua întrebări, cred că fiecare artist are propriul său răspuns. În ceea ce mă privește, înclin către întâlnirea cu Omul. Asta, fiindcă prin oameni ni se relevă cele mai bogate lumi, și împreună cu ei trăim cele mai puternice și marcante experiențe.
Vă rog să enumerați câțiva oameni care v-au influențat gândirea muzicală. I-ați putea numi maeștri spirituali pe unii dintre ei?
Dan Dediu, Mihai Măniceanu, Doina Rotaru, Diana Rotaru, Olguța Lupu, Maria Diana Petrache, Anatol Vieru, Aurel Stroe.
a consemnat
Călin Torsan
