Skip to main content

Un echilibru rațiune / sentiment, intuiție / senzație este necesar atunci când ne apropiem de domeniul artei, toate componentele relațiilor polare având o importanță mai mare sau mai mică.

Gabriel Mălăncioiu

Surprindeți printr-o rețetă aparent neobișnuită a educației dumneavoastră, totuși una relativ des întâlnită în lumea artelor. Ați absolvit atât Facultatea de Automatică și Calculatoare, cât și Facultatea de Muzică și Teatru. Care ar fi, în opinia dumneavoastră, ordinea optimă a unor astfel de studii: de la zona strict rațională, a științelor exacte, înspre cea mai puțin normată, a artelor? Sau invers? Cum se regăsesc studiile tehnice în creația dumneavoastră? Vă reparați singur calculatorul, contrazicând ideea generală că muzicienii sunt foarte stângaci în treburile domestice?

Schimbarea zonei de interes, din sfera științelor exacte către lumea artei, este o practică tot mai întâlnită în rândul muzicienilor, fie ei interpreți sau compozitori. Cred că o mișcare în direcția opusă nu ar putea fi nicidecum urmarea vreunui imbold de regăsire, ci probabil un gest justificat de rațiuni financiare, de perspectiva unui loc de muncă etc. Cred că abilitățile dobândite în urma studiilor mele tehnice se reflectă într-un pronunțat simț al structurii, al proporțiilor ce definesc relațiile dintre secțiunile unei lucrări, un proces care se desfășoară inconștient. Nu m-am simțit niciodată atras de ideea corelării diferitelor formule, algoritmi provenind din zona științelor exacte, cu fenomenul muzical.

Prea priceput la cele domestice nu am fost niciodată. De-a lungul anilor în care eram foarte pasionat de informatică, alegeam tot zona creativă, dezvoltarea diferitelor aplicații: în perioada liceului am proiectat chiar un joc pe calculator, folosit apoi de unii dintre colegii de clasă.

 

O întrebare ca un loc de joacă: cum se completează un titlu de performance personal, așa cum este Odă Materiei, cu omagiul muzical pe care l-ați adus misticului indian Hariwansh Lal Poonja, în lucrarea Hommage a Papaji? Este vorba despre aceeași polaritate pe care o regăsim și în studiile dumneavoastră, cea dintre minte și trăiri?

Proiectul Odă Materiei a presupus colaborarea cu artistul vizual Matei Bejenaru, cel care a venit de fapt cu ideea și cu titlul acestui performance. Eu am realizat partea muzicală, o lucrare corală ce a fost cântată de un cor al deținuților din Penitenciarul Timișoara, un eveniment artistic unic. Proiectul vorbește despre alienare în contextul unei viitoare lumi materialiste, birocratizate și raționalizate, despre criza individului modern. Dacă ar trebui totuși să aleg între cele două tematici, probabil m-aș îndrepta către zona misticismului, o lume fascinantă, similară din atâtea puncte de vedere cu cea muzicală. În ultimă instanță, însă, orice poate deveni pretext pentru creație.

 

Pe site-ul dumneavoastră se regăsesc mai multe mottouri dedicate diferitelor secțiuni, cuvinte spuse de autori spirituali din culturi diferite: americanca Gangaji, Eckhart Tolle, Rabindranath Tagore, Osho, T. S. Eliot, Rumi, jamaicanul Mooji, libanezul Mikhail Naimy și Zhuangzi. Contrazice această listă de nume citatul pe care l-ați ales din Nichita Stănescu: „Eu nu prea cred că există poeți, cred că există poezie”? Este contradicția o valență importantă în actul componistic?

Paradoxul, contradicția, pot fi des întâlnite în cadrul fenomenului muzical. Pentru unii compozitori ai secolului trecut această idee devenea principala sursă de introspecție, de sondare interioară. Eu interpretez citatul lui Nichita Stănescu într-o cheie a spiritualității, în sensul în care nu poetul (ce presupune interferența condiționării egotice) este important, ci procesul creației în sine. Cu cât personalitatea este mai estompată, cu atât mai pregnant se poate manifesta individualitatea creatorului, iar actul artistic este mai profund, mai pur.

Aș vrea să rămânem în aria preocupărilor dumneavoastră spirituale, întrebându-vă două lucruri aparent delicate și despre care se vorbește prea puțin în spațiul public:

 

Este un plus sau un minus faptul că în cultul creștin ortodox nu se folosesc instrumentele muzicale? Prelungind: cum vedeți relația dintre muzică și cuvânt (în minte îmi vin repede două exemple istorice de conviețuire: liedul și opera)?

Dacă aceeași limitare ar fi fost întâlnită și în alte culte creștine, am fi fost privați de importante lucrări compuse de Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart sau Gabriel Fauré, compoziții care, pentru unii, reprezintă adevărate porți de conectare la spațiul spiritual, mai directe poate decât cele oferite de limbajul verbal. În ceea ce privește legătura dintre cuvânt și muzică, consider că totul depinde de context: în unele lucrări sau secțiuni ale unor lucrări, inteligibilitatea textului este esențială, iar în altele acest factor nu este important sau, trebuie chiar negat pentru a exprima o anumită idee. Pe măsură ce trec anii, înțeleg tot mai bine ceea ce Maestrul Remus Georgescu îmi împărtășea adeseori, și anume faptul că nu există nici o valoare absolută în muzică, că totul este relativ.

 

Cum reușiți să vă evaluați financiar munca? Cum poate fi echivalată în bani o compoziție muzicală? Cum priviți sistemul construit pe noțiunea de „cote ale artiștilor”? Se ascunde o contradicție în toate astea?

Sincer să fiu, îmi este imposibil să îmi evaluez financiar munca. Mă bucur că de anul trecut am început publicarea partiturilor mele la Universal Edition și, cel puțin în domeniul publicării unor compoziții, altcineva se ocupă de aceste aspecte. Nu cred că există un sistem clar de diferențiere financiară. În zilele noastre, marketingul, cercul de relații, susținerea unui impresar etc. influențează într-o măsură decisivă „cotația” artistului, putând întâlni astfel situații în care imaginea artistului să nu aibă legătură cu valoarea reală a acestuia.

 

Vă rog să ne vorbiți și despre Conferențiarul Universitar Doctor, Gabriel Mălăncioiu. Cum vă construiți relația cu studenții și ce credeți că este mai important să le transmiteți: valori existențiale sau unele strict cultural-artistice? Pe ce puneți accentul la catedră, pe deprinderea tehnicii sau pe cultivarea intuiției?

Nu cred că pot diferenția valorile existențiale de cele cultural-artistice, muzica fiind o reflectare a vieții într-un plan mai subtil. Cred că, descoperind anumite relații între sunete, ritmul unor schimbări armonice, curbele de tensiune și relaxare ce există într-o lucrare muzicală, putem înțelege mai bine anumite aspecte ale vieții de zi cu zi. Acestea, la rândul lor, pot influența crearea unor noi lucrări sau un anumit mod de a vedea lucrările trecutului, dacă vorbim de arta interpretării. O separare a artei de viața cotidiană nu cred că este posibilă, și această stare de armonioasă comuniune doresc să le-o transmit studenților, alegând exemple din mediul în care trăim atunci când încercăm să descifrăm energiile ascunse în notele unei partituri. În termenii tetradei lui Jung, cred că un echilibru rațiune / sentiment, intuiție / senzație este necesar atunci când ne apropiem de domeniul artei, toate componentele relațiilor polare având o importanță mai mare sau mai mică, în funcție de particularitățile ce individualizează fiecare lucrare.

 

Brașovul (oraș natal) sau Timișoara (oraș de reședință)?

Din punct de vedere profesional, cunosc mai bine mediul artistic timișorean. Aici trăiesc cu soția și îmi place acest oraș. În termenii drumețiilor pe munte și timpului petrecut cu părinții sau prietenii (chiar dacă am și în Timișoara), Brașovul rămâne „fruncea”.

 

a consemnat
Călin Torsan

Leave a Reply