Demersul componistic este eminamente unul solitar, prin care creatorul se luptă cu propriii demoni, cu propriile temeri, nesiguranțe, îndoieli, trecând prin focul supraîncrederii în forțele proprii și prin gheața celei mai crunte „infraîncrederi”.
Compozitorul este un constructor, un arhitect, el are mai mult timp ca să își proiecteze mesajul; în schimb, interpretul este un aventurier, oricât de bine s-ar fi pregătit.
